Avui problemă cu o profesoară
Despre un bob, ea vere din Pașcani,
Pă litoral, venită-a noua oară,
Cum mi să plânse-n ultimii doi ani ;

Mă zăpăcise, nu știam dă mine :
Un bob, ea susținea că la plural
E boabe, că așa este mai bine,
Nu boburi cum e clar, gramatical ;

O fi el bobu-boabe, nu zic ba,
Da’ chestia e doar la ‘numărat,
Însă cam rar să-ntâmplă-așa ceva,
Că de-s puțini, e bobi, i-am explicat,

Þigăncile ghicesc în bobi, pă bune (!)
Nici boabe și nici boburi cum zisei,
Da’ ea, băi frate, ce bine le pune :
O boabă, două boabe, iaca trei (!);

O boabă și cu-n bob, e două boburi,
Cum dracu’ poa’ să fie două boabe (?!)
Că și un ou, de-s multe zicem ouri
Și-o strachină de-o spargi, e multe cioabe !

A doua zi, la ultraviolete,
Se apucă din nou să-mi facă fițe,
Îmi explica, rozând la un știulete,
Că boburile mici, este bobițe (?!)…

Și uite cum scăpai io de belea,
(Că ea preda și cursuri la seral)
De am adus-o tot la vorba mea :
Un bob, corect sunt boambe…la plural !

Valeriu Cercel