Cred că m-am născut cu un scop - un ideal numit iubire
Ce m-a înrobit, supus, legat cu orbire
De o mângâiere ca o dulce binecuvantare!
Oare, atunci...de ce îmi cer iertare!!

Eu simt cum mă afund în fiecare zi
Și plâng când știu că niciodata limpezi
Ale mele gânduri nu mi s-au înfațișat...
Ci doar ca un întins necunoscut, urât, întunecat.

Bucuria e una la o mie de tristeți
Iubirea adevarată - oricât de multe vieți
Aș fi numărat pe acest bătrân Pământ -
E una și e lucrul cel mai Sfânt.

O simt ca o flacără în sufletu-mi amar,
Aș vrea s-o sting dar nu pot să reneg un dar
Așa sunt eu trăind ca valurile marii,
Acuma calmă, acuma-n pragul disperării...

Iar dacă vreodata șansa flutura-va-mi înainte,
Sper că voi știi a o vedea și a o prinde!
Căci da, viața merită trăită...
Fie buna, fie rea, orice clipă vibrată, simțită!