Chipul surghiunit de emotie privea cu ochii stransi
Sala.
Iar sala, asemeni unei iubite, ii raspundea
In tacere.
Semn ca intelege.
Deschide larg ochii -la stanga cortina, la dreapta un reflector-
Un pas, inca unul, mai aproape.
Sala amuteste.

Tremura. Cade.
Priveste podeaua; sala rade.
Intinde mana, NU!
Se spijina timid. Machiajul curge cu sudoarea si lacrimile.
Costumul strange. Zambetul fals.
Asa era sa fie. Se ridica; o plecaciune.
Sala in tacere
Isi ridica palmele, cu capul plecat si ochii tristi
Isi scoate inima.
Sala rade.
NU!


Cu inima in mana dreapta si rasetul in mana stanga
Face un pas.
Sala rade! Priveste cu raceala, dar nu vede.
Un zambet mort si ochii tremurand.
Azvarleste rasetul.
Isi infasoara inima in cortina.
O reverenta.
Minunat. Scamatorie.
Departe in sala, luminile se inchid, tacere-n intuneric.
Trimite bezele catre scaunele goale.
Singur, isi saruta inima.
“Nu azi, iubirea mea, nu inca. Nu e nimeni”


Aplauze.