când se dădea dimineța cu capul de vrăbi
deja făcusem un fluier dintr-o pasăre
și îi dădeam drumul să zboare prin orificiile cioplite rotund

mei, și a țâșnit așa de tare că îmi tarse și limba după ea
și odată cu limba și pe mine
și mă trecu prin ingustimea aceea a fluierului

iubita mă aștepta
într-o viață de lemn

să batem din palme
îndesându-ne liniile vieții în oase

să desenăm pietre ca să avem pe ce sta
când salivăm după mare

să ne intre părul în gura și să ne fie cald

și am mâncat mere până ne-am făcut umerii verzi

pasărea creștea în aripi și cânta
un cântec strâmt de toamnă