Minciuna-i glumă,cu picioare scurte,
Crezând că adevăru-n umbră pune,
Mai sunt creduli destui să o asculte,
Trecut peste tipare-i cel ce-o spune.

Adînc ea se ascunde-n în rațiune,
Te poate scoate dintr-o umiliță,
Dă argument,să ieși dintr-o rușine,
Ce te constrînge ca o neputință.

False afirmații așează stigmat,
Cînd mintea-n oameni parcă se trezește,
Transmite un mister anagramat,
Și clarul din oglindă-l ruginește.

Reușind să ieși curat dintr-un necaz,
Dăi un retuș,îndreapt-o cât mai iute,
La focul ce arde, nu-i trebuie gaz,
Căci păcăliții n-or să te asculte.

Căpătînd în vreme rang de mitoman,
Consideri adevărul o povară,
Ce-i intrat în fire,greu scoți la liman,
Dintr-o rușine-n alta te coboară.

Minciuna pe făptaș îl pedepsește,
Iar leacul natural, ce-i adevărul,
Apare nechemat ca în poveste,
Ca tratament,ce îți zburlește părul.