Înc-o seară minunată.
Nici nu știu ce să privesc.
Asfințitul, nestemată
Din miracolul ceresc,
Ori decorul din grădina
Florilor? O ! Parcă-i vis.
Colț de rai ce naște vina
Să le rup, dar știu precis
Că ar plânge cerul iară
De în zori nu le-ar vedea
Și-atunci roua, perlă clară,
N-ar avea pe ce cădea...
...Prevestind ce va să fie,
Printre crengile de nuc,
Văd un plop cum se mlădie,
Șuierând în gol, năuc.
Și-a pornit vântul cântarea,
La-nceput în ton armonic,
Dirijat de clătinarea
Pomilor. Poem simfonic.
Nucilor cu trunchiuri groase,
Numai frunza li se mișcă.
Cei cu crengile mai joase,
Se rotesc ca o morișcă.
Cei subțiri îndoaie trunchiul,
Tocmai ca la un canon,
Că aproape nu vezi unghiul
Ce-i între pământ și pom...
...Mai întorc iar o privire
Către roșul asfințit...
Aud vorbe din psaltire.
Azi, fântâna am sfințit.