deschizi magazia de vechituri
umbli prin rafturi
desenezi cerculețe pe geam în praful pufos
știi că ai ascuns demult pe acolo o sticlă
o găsești tragi o dușcă apoi
zâmbești nostalgic primei pânze de păianjen
ce frumos ar fi fost și el aici, lângă mine
îți iei trusa de scule
îmbraci salopeta închizi ușa și pleci
o iei la sănătoasa pe străzi
în mâna dreaptă cu lada de scule
cauți un teren extravilan
undeva la marginea orașului
despre care știi că e bun și gras și mănos și perpendicular
așa cum iți place ție
ce-ți mai plăceau vorbele lui de duh !
absența lui ascunde în sine altă absență
cu mult mult mai prezentă
deschizi lada de scule și te apuci de treabă
începi să ridici un zid imens la marginea orașului
dupa care-l vopsești în alb apoi în verde
dupa care plantezi câteva semințe de dovleac
apoi în colțurile zidului sus agăți câte un tablou mic mic
cu portretele străbunicilor dinspre mamă
închizi lada de scule
înghiți dumicatul de pâine
spui o rugăciune
și adormi la picioarele zidului zâmbind
inima ta cântărește poemul acesta
o dată de două ori de trei ori