colecționar de sentimente pierdute
mai ții și acum într-o cutie de chibrituri
așchii de catarge din călătoriile vechi
șpan de ancore într-o găletă de plastic
unde rugina filează tăișele pokerește

cu mâinile înfundate în buzunare
umblai pe culuare de liniști complice cu soarta
pe o gheață subțire cu sănii și câini către poli
dedesubt în sângele la indigo era lumea caldă
a arborilor genetici locuiți de păsările paradisului

îngerul cărunt studia viețile
diminețile purtărilor tale
și scria pe frunze de paltin
ce vedea prin fereastra deschisă
cuvintele femeii săritoare
treceau prin tine ca prin coșul de baschet

viscol de pândă întregul te știa din fărâme
trăiai din principiile amare ale cojilor
lasă să fie tot ce nu vezi,
lasă întrebările să vină la tine,

și iată a venit timpul să înveți să dai copci în noapte
să lași luminile să curgă
să treci prin singurătate fără teama
că ți se vor lipi tălpile în coadă de pește
să-ți acoperi fața cu zâmbete de celofan să nu plângi

iar degetele să se ghemuiască în pumn
când se apropie fantoma mănușii