călătorim de câțiva ani cu același tren mizerabil
ne întrepătrundem coastele
într-un joc invizibil
avem frunțile lipite
un nou concept
un singur organism

scriu ceva indescifrabil pe geamul aburit
tu râzi, îmi faci semn c-ai înțeles
sunt un habitat uman, nu mă deosebesc cu nimic de ceilalți
sângele e roșu, curge până la călcâie și-napoi
fântâna arteziană țâșnește din stern
mai am câteva crengi crescute-n carne
spun bună seara și cânt la vioară

tu ieși din pământ, iei seva cu vârful inimii
înfipt în podul palmei mele
suntem două adjective fără grad de comparație

deodată din mine se nasc încă zece femei
goale și libere
nu au niciun fel de greutate
aburul lor mă îneacă
se îmbulzesc toate la micul dejun
merg numai pe șira spinării
pun fața de masă, pregătesc felia cu unt

în fiecare dimineață am să-ți aduc un snop de spice
voi deschide ușa criptei
ca și cum mi-aș deschide propriul trup
te voi înveli în el ca un giulgiu peren
simbioză acută