Cineva de mult,mereu ieri...mi-a spus
Că omul care moare nu s-a dus.
Răposatul gand imi dă fiori
Făra aripi,nu poți să zbori
Atunci,tu!Spune-mi!Cum si când
Pielea mea cea aspră va fi numai pământ?
Când voi muri?să știu să nu plâng
Să râd haotic,in brațe să te strâng
Să fac ce n-am făcut,dacă aș ști!
Să te sărut,rămas bun și pot pieri.
Cu zâmbetul pe buze și buzele violete
Mai vesel,deși mort.O poză pe perete?
Agățată într-un cui ordinar
Ca ofrandă morții mele,asta îmi oferi în dar?
O piatră prost sculptată de bețivi fumători
Mintea si plămânii scrum...
Am fost lângă tine.Unde sunt acum?
Degeaba supărat,degeaba am sperat
Am murit demult,totul e uitat
Nu mă mai descalț în al tău hol
Patul nostru devine rece si gol
De pluș,ursul albastru parcă stă si el trist,în acest vis
Nimic nu iese așa cum ți-am promis.
Te privesc.Îmi doresc să te mai iubesc
De moarte nu mă feresc
Nici nu am cum.Totul e ca un fum
Înnecacios și plin de erezii
Îți sărut buzele
Nu te mai trezi!