Noaptea când liniștea-i stăpână,
Când luna apare dintre nori,
Nu-i nimeni treaz să vadă
Cum plângi întruna până-n zori.

Fragmente de vis și doruri strivite
Vorbe nespuse pe buze lipite.
Un chip angelic de tristețe tatuat
O iubire ce-n lacrimi s-a diluat.
...............................................
Tot ce-a mai rămas, sunt amintiri zdrențuite...
Eu nu te-am iubit, poate doar prin cuvinte,
Sunt un călător uitat pe-un vas necunoscut
Am încercat să te iubesc... îmi pare rău... nu am putut.

Era mai bine dacă nu mă întâlneai
Azi poate fericită, cu alt băiat erai,
Sunt doar un egoist cu sufletul pustiu
Îmi pare rău că te-am rănit... e prea târziu...

Aici mă opresc, tu mergi mai departe
Pe singurul drum înainte, cu trotuare sparte.
Și totuși... știam cum va fi
Cândva, mai târziu și tu vei ști.

Știu... că niciodată nu o să mai vii
În locul în care îți recitam poezii,
Acolo a rămas doar un mormânt cu amintiri
Ai vărsat lacrimi peste el și au crescut trandafiri...