scrisori niciodată citite. trimise de mine mamei, în cer, din bătrâna europă.de pe malul civilizat de scleroză.

une touche de bisous.

sărut mâna.

ce mai faci rece?

ce aripi de parapantă ai, îngere placentar.

hai să ne aprindem o dată țigările alea și să facem rotocoale, poate că ne împăcăm cu ideea că nu interesează pe nimeni, dincolo, în lumea liberă prin tradiție, procesul comunismului. sunt work-shopuri și nenumărate simpozioane în care toată intelighenția vorbește englezește și franțuzește, rusește sau arăbește, graiuri fără număr, privind la aritmiile și dizarmoniile din estul europei înghițind în sec. milioanele de săraci curg pe lângă mine. pe lângă ei. în pagaie de oameni noi. cu creierele spălate. cu lobotomia frontală ideologică impecabilă.

un peisaj cu trupuri de atleți de propagandă în care bolborosește în falset, dar viguroasă, maneaua extremistă.

secolul XX a cunoscut două pandemii ideologice mari și late: holocaustul și estul sovietizat. plus genocidul armenesc de la început, ca aperitiv, fulgerător.

cu surdină.

în fapt, unul și același genocid ce s-a propagat de-a lungul istoriei cu o viteză amețitoare.



dar de ce trebuie să scriu eu acum despre asta, mamă cu aripi de parapantă, când lumea literară e bântuită numai de genitalizarea metafizicii? de expresionismul naturalist. de nudismul exhibitionist de consum. de erotismul de vitrină.

dialoguri directe. dure. unde poezia nu încape. mi-au spus-o și prietenii mei americani, tu să nu, mi-au spus-o și prietenii mei ruși, tu să nu, mi-au spus-o și prietenii mei chinezi, tu să nu, mi-au spus-o și prietenii mei musulmani, tu să nu, mi-au spus-o răspicat și prietenii mei europeni: tu să nu vorbești, nu ne interesează procesul global al dictaturilor. mai ales al comunismului, așa cum a fost și cum mai este. a se uita. a se ierta. a se șterge. a se anihila. pe noi, miam, miam, zic ei lingându-și buzele, pe noi nu ne interesează culpabilizarea politică post-traumatică. noi suntem interesați direct numai de succesul consumist al autofagocitării, ăla care întinde omenirea pe canapeaua psihanalistului, în loc să o așeze în genunchi. locul civilizației nu este sub icoane prăfuite. nici în exaltarea adulației. cum nici în ordinea trasată prin cocktailuri explozive. secretul stelelor căzătoare este chiar acceptarea atracției gravitaționale. omul este astfel construit pentru a cădea. a cădea în lume. a cădea în diavol.



există ceva nou în literatura transnațională actuală: un îndemn pilduitor către o moarte asumată. mori și câștigi, fiindcă oricum ești dator.

pe mine mă interesau replicile seismice tari: să rămânem în picioare după cutremur.

să ne numărăm morții.

să le dăm binețe.

și să dăruim onoare urmașilor lor.

și identitate.

ADN spiritual. întristarea lumii aduce moarte. prin servicii speciale. room service. pizza hot. baby doll. euthanasie și der spiegel, de exemplu






adevăruri istorice care nu pot fi tratate cu armele poesiei. transplant de retorică. error system 303 genocid. cameră de gazare. cuptor. cameră de tortură. cameră de anchetă. sală de ședințe de demascare. deportare. lagăre de muncă forțată. domicilii obligatorii. lagăre ideologice de reeducare. gulag. purificare rasială. purificare etnică. purificare sexistă. purificare ideologică. închisori. gropi comune. denunțuri. dispariții. asasinate. persecuții. exterminări. eugeníe.

procesul comunismului nu poate începe decât de la manifestarea planetară a interesului politic față de acest subiect.

care pentru mine este unul pur poetic. în fața căruia eșuez de foarte muți ani.



va veni o zi, mult prea îndepărtată, cu mari actori, cu distribuție multinațională, când artiști ex-sovietici, englezi, germani, americani, români, italieni, francezi și de alte nații se vor învârti în jurul unei idei, înarmați cu piruete, poante, genuflexiuni, fandări, reverențe și vor repeta rolul schematic despre scuzele ce le datorează artizanii militari și politici ai războiului rece, popoarelor nefericitului est al europei. mi s-a povestit că acestea au fost cedate în condiții rușinoase și asasine dictatorului stalin în anul de grație una mie nouă sute patruzeci și cinci. același lucru este scris în manualele de istorie. dar caracterul penal internațional al faptei, ca și aspectul ei profund imoral, nu sunt reclamate de nimeni. nu există instanță mondială actuală preocupată de refacerea conceptului de demnitate a estului prin căința și înțelepciunea celor ce l-au mutilat.

o nouă geografie pâlpâitoare începe să se rescrie, peste un relief psihic din nou pervertit și manipulat, dar mult îndulcit, în care criminali, mărturii și victime deopotrivă nu vor mai fi în viață, cum nici documentele demne de crezare, așa încât povestea de adormit copii să poată fi spusă ca o litanie ce mângâie fără să aline.

de ce vomam eu în perioada rece a climei temperat- continentale? mă întrebi.

dar de ce nu mă întrebi de ce libertatea este atașată numai centrului plăcerii din hipotalamusul omului nou de gulag, ca și al urmașului său direct, globalistul multicultural de periferie.

un transplant de identitae, vă rog, și un implant de silicon mamar plus fesier și labial. plata pe loc.

identitatea mea culturală este dumnezeul meu.

- acuzată angela aristeia: cine este dumnezeu?



o inimă epică și o minte lirică. apendice intergalactic în amnios de melancolie. pe cine poate să aline istoria falsificată?

avem o românie freatică, o românie de suprafață și o românie de altitudine ce fac parte din europa trainică și dintr-o lume misterioasă.

realul pe care îl văd și îl pipăi nu este realul despre care se face dezavangardă.

ceea ce se scrie despre accesele de febră ale îngerilor este ca o taină a bisericilor minore. am o inimă epică și am o minte lirică.

nu sunt pacientul potrivit pentru ideologi.

traumele mele parcurg formele de relief ale descreșterii umanității.

eu nu plâng, aparatul meu de fotografiat digital îmi atârnă de găt sau de pleoape ziua și noaptea, ca un apendice intergalactic.

cosmosul este un hiatus din care dumnezeu țâșnește irepresibil.

fie-i țărâna ușoară mirelui pietrelor, fie-i lacrima amnios de melancolie.

nu pot muri decât de un număr infinit de ori. nu sunt pacientul potrivit pentru ideologi





traume care parcurg formele de relief ale descreșterii umanității. error system 301. mai târziu, unchiul alex a luptat și la asediul berlinului de către armata foarte roșie. îl căuta pe dictator în craterele rămase după explozii, ba chiar și în pântecul eviscerat al caselor, al muzeelor, al bombelor.

dar dictatorul nu era de găsit nicăieri.

întotdeauna, la urmă, și mult prea târziu, aflăm că adevăratul dictator, cel din care își trage seva dictatorul vizibil, este dictatorul invizibil, cel care sălășluiește în noi, ca un plaur mental hiperbolic, secretându-și necontenit paranoiacopata cultură a sinelui. dictatorul este un alter-ego colectiv și privat în egală măsură și care doarme liniștit în abulia noastră narcisică.



și tot alex a luptat și în coreea ba chiar și în vietnam, în afganistan, în bosnia și în irak. de pe fiecare front, ne trimitea acasă, ohoo, durdulii, strălucitoare, voluptuoase și gălăgioase, medaliile. ciudat părea numai felul în care reușea el să lupte ba de o parte, ba de cealaltă parte a frontului. erou și asasin. bărbat și mascul partuzist. mascul și femelă partuzistă. femelă și femeie intens cerebrală. bărbat și hoașcă a conflictualității mondiale, lovind cu anima de mascul travestit în acel justițiar ce se poate dezvolta anomal din orice femeie gestantă. fiecare clan are unchiul său macho, harnicul mercenar de pe toate fronturile omenirii. în fiecare familie, un unchi viteaz legendar predă ștafeta agresivității intraspecifice unui puhoi de strănepoți ce nu pot fi inițiați în sex și crimă decât prin lecții on line. ca să construiești, trebuie să demonstrezi mai întîi că știi să distrugi din temelii, dar că te și căiești pentru asta, violator arhetipal și versatil. eu construiam căință.

stimați cititori, fragmentul de mai sus nu este literatură. ci doar o strategie de cucerire a prezentului prin fuga de imaginar. dictatorul vizibil și dictatorul invizibil nu sunt niște căpcăuni, ci chiar cei mai simpatici prieteni de delir mondial ai umanității halucinogene





visul era un leac împotriva haosului. error system 300. ceea ce îi reușea cel mai bine gândirii totalitare era declanșarea mecanismelor delirului.

dalit și turcoaica.

avangardismul de exterminare.

alex și vivandierele.

suprarealismul solipsist.

zaira și tetraktys.

anamneza mitului ca reacție de imunizare la istorie.

emaus și chiron vindecătorul.

despotismul cu față umană.

margine de oraș.

margine de burg.

margine de stetl.

margine de târgușor.

margine de constelație în contragere.

ospiciul ațipind.

cadavre coagulând din speranțe și iluzii de libertate spulberată.

depersonalizare și retard în servitute.

hipnogeneza adulației.

cultul personalității.

visul ca reacție de fugă.

ceea ce visez îmi curge pe față cu un șuvoi de sânge din ce în ce mai dens.

pastă hematică.

noroi vizual.



exista un operator care alegea tehnica mixării imaginilor .

cruzimea ca descântec de desensibilizare.

amenințarea ca procedeu de paralizare.

sugestia morții iminente ca suprimare a conexiunii cu dumnezeu.

visul era un importator de droguri. prin care marionetele își pierdeau identitatea.

voință distilată.

acțiune inconsistentă.

anxietate limpidă ca apa de băut.

spațiul se contractă.

orga porumbel descarcă tensiunea acumulată de vertebrele unei catedrale.

zidul se strângea în jurul meu. un spațiu războinic. visul se înșuruba în reducerea la absurd spionată de visul dictatorial.

paranoia ca alveolă a unor raționamente inapte să rescrie realul pentru dimensiunea onirică.

ospiciul totalitar.

descântoteca tuturor desensibilizărilor







cu timpul, femeia cea mai reală devine femeia după care tânjești. ea străbate un spațiu infinitezimal, de la insinuare, până la certitudine.

vibrația cald-acvatică a apetitului.

imaginarul ca alveolă a nivelelor de subtilitate.

realitatea ca plaur al materiei continue.

dumnezeu este locul geometric al paradoxului.

continuum și discret.



când se așează picior peste picior în fața ta, femeia dă semn că se află, încântată, la oglindă, și se dăruiește.

imaginea invită realul la contemplare.

înainte de a muri, dalit obișnuia să dea din mâini ca o pasăre: vibrația aerului din jurul lui începea să structureze o nouă matrice.

știu că de acolo, de unde își soarbe acum ceaiul rece cu sonda, el mă privește tot pe mine, fără încetare.

fotografiind și pictându-mă. frumoasă fum

arhiva unei geneze.

nașterea durerii.

obsesia era un tic: într-o pânză monocromă, culoarea pielii mele se intensifica gradual până la negru, acoperind suprafața mării. cu apă curată, limpede.

vedeam femeile estului înfipte în privirea bărbaților lor.

vedeam estul plin de țepușe



Angela Furtună



http://angelafurtuna2008.over-blog.com/article-28851533.html