agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2872 .



Vorbe
poezie [ Epigramă ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [GheorghePatrascu ]

2009-03-09  |     | 



VORBE


Mi s-a cerut să împărtășesc din experiența mea în epigramă. E o treabă grea, poate viitorul va realiza o metodă telepatică ori de altă natură. Mă grăbesc totuși să spun câteva vorbe din autobiografia epigramatică, fiindcă mai dispun de puțin timp.
Cred că acei care au abordat epigrama mai de curând trebuie în primul rând să se ferească de căi bătute. De obicei, primele idei care îți vin sunt cele care au fost cele mai uzate.
Când eram de 17-20 de ani am scris niște catrene de care mi-a fost apoi rușine. În 1956 mi s-a pus pentru prima dată diagnosticul de neoplasm. Până să știu dacă și-a făcut vreun efect radioterapia, și cum scrisesem câteva poezele de care eram mândru, am comis acest catren:

Pământului
Te-am adorat pământ al țării
Și-n multe versuri te-am cântat,
Iar tu răsplată-mi dai cântării
Doi metri-n lung și unu-n lat.

L-am arătat prietenilor, iar unul mi-a spus că am plagiat. Mi-a arătat într-un almanah antebelic epigrama lui Toma Florescu:

Unui lan de grâu
Poeți flămânzi te-au admirat
Și-n mândre versuri te-au cântat,
Iar tu pe toți, deopotrivă,
I-ai răsplătit cu o colivă.

Mi-am dat seama că nu sunt în stare să scriu la acest nivel și nu am mai încercat vreo 15 ani.
Apoi s-a întâmplat să am un accident, am stat imobilizat câteva luni și am citit ce mi s-a dat, printre care multe epigrame slabe. Mi-am zis că sunt în stare să le fac mai bine și am scris mai multe. Vreo zece îmi plăceau dar îmi trebuia o părere competentă. Eram convins că Nelu Quintus e cel mai mare epigramist român, i se publicaseră sute în “Sportul Popular”. Nu l-am găsit în cartea de telefon dar am aflat că și fratele său ar fi epigramist. Mircea Ionescu-Quintus era în carte și i-am cerut părerea despre 10 catrene. Mi-a răspuns imediat, că am “stofă”. Ulterior m-a dus la Clubul Epigramiștilor Cincinat Pavelescu., unde m-am lămurit ce este epigrama.
În vremea aceea participau 70-80 de persoane, mai mult de jumătate erau epigramiști buni și foarte buni. Era o atmosferă elevată și distractivă, nici nu mi-a trecut prin cap că aș putea citi ceva. Giuseppe Navarra avea o memorie de computer, imediat spunea dacă s-a mai scris ceva asemănător, nimeni nu se supăra, renunța la opera lui. Era în stare să spună în ce numere din “Epigrama” lui Virgiliu Slăvescu au fost tipătite epigramele bune.
În 1975 își scosese Nicolae Crevedia antologia, cu ajutorul fiului vegetal, și a venit fericit, cu un aer marțial. Nu i-a fost dat să se bucure, a fost criticat că mai mulți epigramiști buni nu au încăput nici în partea a doua. A încercat să se apere, printre altele cu: “Nelu și Buliga nu sunt nume literare, Nelu e nume de copil. Eu n-am să public niciodată asemenea nume,” După ce a terminat, a cerut Buliga cuvântul:

Domnului Nicolae Crevedia, căruia nu-i place numele meu
Vestea e destul de proastă
Dar, cum nu am ce să fac,
Nu-l voi cere de nevastă
Chiar de-ar fi să mor burlac.

Asemenea momente erau frecvente.
( Domnișoara Dănilă este o foarte bună prozatoare, însă s-ar putea găsi un ștab culturnic căruia să nu-i placă numele.)
Ion Vladimir era secretarul clubului, avea un catastif cu prezența și ce s-a spus. De cum am apărut, mi-a dat să completez o adeziune ca “Membru susținător”, nu era vorba de susținere materială. După mai bine de un an, mi-a cerut “creații pentru arhivă”. M I-Q m-a încurajat: “Dă-i câteva, ei tot speră să găsească noi epigramiști.” I-am dat 20. La începutul sedinței următoare m-a chemat Mircea Trifu: “Nu știu de ce nu mi-ați dat mie epigramele. Pe acestea 12 le citiți azi, pe celelelte am făcut niște însemnări, le luați cum veți considera.” M-a convins să citesc numai după ce mi-a arătat că sunt trecut pe ordinea de zi și mi-a dat carnetul de membru.
Două dintre cele cu însemnări sunt acestea:
Mie, după un accident

Din șocul ce l-am suferit
Puteam să mor. Nu am murit
Dar s-a-ntâmplat mai mare dramă:
M-am apucat de epigramă…

Părerea unui critic literar

Exagerați de bună seamă,
V-o spun cu multă competență:
Între deces și epigramă
Nu este nici o diferență!

La prima, la ultimele rime a notat: “ S-a abuzat atât de aceste rime, încât la ora actuală provoacă fiori de groază și nu amuzament.”
În decursul anilor m-am lămurit că are dreptate, s-au folosit de sute de ori, este o surpriză numai când după una din ele nu apare și cealaltă.
Despre primele două versuri de la a doua a scris: “Versuri de umplutură,, fără legătură cu restul și fără a pregăti poanta.” Deși azi nu mi se par de umplutură, când văd câte umpluturi apar, arată cât de exigent a fost. Păcat că George Corbu și alții au reușit să demoleze tot ce a construit Trifu!
În acel timp, la cenaclul bucureștean participam și șapte ploieșteni: frații Quintus, Ion Grigore, Leonida Secrețeanu, Ghiocel Constantinescu, Vasile Tacu și eu. O perioadă au venit și 6-7 craioveni, s-au lămurit singuri că veneau degeaba. Nu se discutau epigramele, se apluda, ei se apludau singuri. Unii nu au venit totuși degeaba, au fost strângători.
Majoritatea epigramiștilor buni a dispărut, de mai mult timp clubul este o umbră a celui care a fost. Dacă ați participa la ședințe ați afla că tot ce ați scris este de la excepțional în sus. Corbu i-a impulsionat și pe cei mai săraci cu duhul să scoată volume. În scrisoarea pe care a trimis-o cenaclurilor la 15 ian. 2009 a menționat mai mulți care trebuie să scoată carte, dintre aceștia numai trei au epigrame pentru volum. Unul dintre cei valoroși mi-a spus că se teme să o facă, nu cumva să aibă poante consumate. Desigur că este un caz excepțional și netratabil.
Bine ar fi dacă s-ar constitui pe internet o arhivă cu epigramele bune. Te-ai lămuri imediat după poantă dacă și cum a mai fost spusă și dacă are vreun rost să o mai folosești.

Nu vă grăbiți să mergeți la editură. Trebuie să treacă un timp pentru a avea o detașare și a-ți da seama dacă epigrama este valoroasă. (Excepție fac epigramele făcute pentru monente politice minore, economice, etc. Nelu Quintus are vreo 2000 de epigrame pe momente sportive publicate. În momentul publicării majoritatea au fost bune, apoi au devenit fără valoare.)
Nu poți face o apreciere corectă dacă n-ai citit multă epigramă valoroasă. E necesară măcar studierea, nu citirea, antologiei CORBLICZARIENE. Are cam 10 % epigrame neantologice dar este cea mai cuprinzătoare de până acum. Fiecare ant-ologist nu este zeu, este și el om, are prieteni, obligații, este de înțeles balastul. Nu vă luați după ediția din 2004, care are mai multe plagiate și mai multe slabe. La câteva plagiate au publicat și originalele, să aibă omul de unde să aleagă. De exemplu, trei plagiate aparțin lui Petre Paul Dimitriu:

Unui tânăr
Te-avertizez… eu nu te sap,
Dar ai grașit a doua oară.
Deși-ți bagi mințile în cap,
Tot mai rămân pe dinafară.
Petre Paul Dimitriu

Unuia
Aceleași gafe, vreau să-l scap
Dar nu e de făcut nimic,
Oricât își bagă mintea-n cap,
Rămâne și pe-afar’un pic.
Dumitru Munteanu, publicată în antologia “Epigramiști români de ieri și de azi”, 1975, tiraj 9000, și antologia “Epigramiști români de azi”, 1979, tiraj 5000.

În tramvai
Stând jos, un tânăr oarecare
Spunea cu multă politețe:
“Eu stau acum, că în picioare
Voi sta destul la bătrânețe.”
Petre Paul Dimitriu.

În tramvai
Spunea un tânăr oarecare
Unui bătrân, cu politețe:
“Stau jos acum, că în picioare
Voi sta destul la bătrânețe.”
Ion Vladimir, “Culegere de epigrame”, 1974, tiraj 1560, și antologia “Epigramiști români de azi”, 1979.

Conștiința
Te-ai spovedit așa cum ești,
Ai conștiința nepătată.
De teamă să n-o murdărești,
N-ai folosit-o niciodată.
Petre Paul Dinitriu.

Unuia
Ai conștiința nepătată
Și nu ți-e greu s-o dovedești:
De teamă să n-o murdărești,
N-ai folosit-o niciodată.
Ion Vladimir, “Culegere de epigrame”, 1972, miniantologia “Dansul săbiilor”, 1975, Timișoara, tiraj 15500, (a fost mult timp în librării), și antologia “Epigramiști români de azi”, 1979.
Petre Paul Dimitriu nu a publicat aceste catrene în timpul vieții, am aflat că a fost un jurist serios, nu au apărut nici într-o antologie ieșeană, probabil au fost date specialiștilor de Georgeta Paula Dimitriu. Așa se explică și apariția acestei creații în revista AG PE RIME nr. 11 / 2007, editată de Centrul Cultural Pitești:
Șefa mea, fără cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate:
Numai când te uiți la dânsa
Și răspunde: Nu se poate!
Georgeta Paula Dimitriu
Autoarea este prezentată ca “Subtilă și feminină, cuprinde în epigrama sa o paletă amplă de fenomene, strecurând cu multă ingeniozitate lacrima alături de zâmbet și adevărul învelit în satiră.”
În realitate este cel mai facil mod de plagiere, nu subtil și feminin, a înlocuit în catrenul lui George Topîrceanu un singur cuvânt: “Draga” cu “Șefa”. Pentru cititori plagiatul a devenit ceva banal, iar pentru conducerea UER plagiatele sunt mărețe realizări. George Corbu a prefațat volume în care epigrame antologice au fost plagiate ad literam, pe un plagiator chiar l-a numit “virtuoz”. Întristător nu este atât plagiatul, cât faptul că nici unul din cei 10 (zece) redactori ai unei reviste de cultură nu a auzit de Topîrceanu.
Și săracul Eminescu pățește la fel.

Parafrază
De la Nistru pân-la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta securitate.
Damian Ureche, ANTOLOGIA EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI, 2007.
“Autorul”, pesemne face parte dintre poeții care consideră opera lui Eminescu un fleac. Probabil așa o consideră și cel care a făcut prefața antologiei, marele istoric și critic literar Valeriu Râpeanu. A schimba un cuvânt nu înseamnă a parafraza.
S-a ajuns ca plagiatorii să fie omagiați și postum. La concursurile de la Tg. Jiu celor mai bune epigrame li se acordă “premiul Adrian Becherete”, care s-a dovedit unul dintre cei mai mari plagiatori.
E bine să știți că activitatea UER se bazează pe pupincurism. Cei care nu se încadrează sunt indezirabili, puși la colț sau la zid. În două pagini ale revistei “Epigrama” în care au fost publicați medici și au încăput și cadrele medii sanitare, eu nu am avut loc. Am trimis redactorului șef acest catren care a rămas inedit:

Pedeapsă
Spre-a dovedi că nu mă bagă-n seamă,
Un domn redactor – mare pișicher! –
Ne-având cum să mă scadă-n epigramă,
Tot m-a retrogradat: brancardier.

Cei trei mari ant-ologiști n-au vrut să publice în antologie pseudonimele mele și ale soției. Eu n-am de ce să mă supăr, fiindcă în a doua ediție mi-au publicat cinci epigrame dintre cele pe care le-am semnat Gheorghe Pătrașcu, astfel că am în total 17 epigrame și m-au făcut cel mai mare epigramist român. Sunt bucuros și fiindcă nu mi s-au cerut bani în plus pentru publicarea lor și pentru că George Corbu a scris că publicarea acelora este o realizare în plus față de ediția pilot. Deci nu am motiv să fiu supărat pe ediția copilot, și sper ca într-o viitoare ediție însoțitori de bord să apară și din epigramele pe care le-am semnat cu alte pseudonime (numele meu devenise deja indezirabil la concursurile ultrasecrete, cu moto).
Pentru eventuala arhivă dau din epigramele scrise în “iepoca de aur”. Puține au putut fi publicate până la așa zisa revoluție, majoritatea sunt valabile și azi.

Fostului meu șef

A răposat la datorie
Și subalternii sunt în doliu…
A fost o-ntreagă tragedie
Să-i scoatem dinții din fotoliu.

“Omul potrivit la locul potrivit”

S-a lămurit în fine și-un inspector
De-un fapt ce nu era demult mister:
Nu face față omul ca director.
… Și l-au mutat ca șef în Minister.

Frica

E-un personaj așa urât,
Încât doar de-l zărești te sperii!
Nu pot pricepe cât de cât
Cum de și-a procurat imperii…

Adunare

Un zero plus un zero
Pot face cât un Nero.

Chestie de gust

Și minți înguste dar și culte
Mereu minciunii îi fac curte.
Ei, are ea picioare scurte
Dar multe!

Tot chestie de gust

Nu pot să sufăr oratorii
Ce, vrând mai bine să trăiască,
Sunt gata să înlocuiască
Vidanjorii.
(Am citit-o în cenaclul bucureștean, după care MI-Q mi-a zis să fiu mai atent ce citesc, fiindcă avem informatori și se poate ajunge la închiderea clubului.)

Alpiniștii

Eram uimiți când i-am zărit
Pe creasta dreaptă și înaltă,
Dar șeful meu ne-a lămurit:
Au ei pe unul care-i saltă!

Telefonul

N-ai cu ce să îl asameni,
E-o minune prea dibace!
Drept e că-i făcut de oameni
Dar și el pe câți îi face!

Epitaful unui conducător

A domnit uitănd de gloată
Și, în culmea gloriei,
A murit călcat de-o roată
… A istoriei.
(A apărut cu titlul “Unui rege”)

Competență

Substantiv ce – din rutină –
Se declină.

Cuvântarea unui băgător de seamă

A criticat un ceas jumate
Pe cine, ce, nu am habar;
Atâta le-ncurcat pe toate
Că parcă-i crtitic literar.

Adevărul și minciuna

Bine mai spunea străbunul
De minciună și dreptate:
“Adevărul e doar unul!”
(De-aia e-n minoritate…)

Lumina

Izvor de viață nesfârșit
Ce, printr-o pronie cerească,
Tot vine de la răsărit!
N-au reușit să îl oprească!

Unei colege

Nu se sperie de greu
- Spun și bârfitoarele –
Și-urcă-n schemă tot mereu…
Cât o țin picioarele.

Adevărul despre adevăr

Adevărul e la mijloc, negreșit,
De aceea poate fi ușor strivit.

I

Un băț c-un punct deasupra lui.
(De poți și ai curaj să-l pui.)

Invitație

Măi Dinescu, măi vecine,
Bate-m-aș și n-am cu cine.
Ion Grigore

Cu plăcere

Deși n-am gânduri asasine,
Te voi servi cât pot de bine
Dar nu-ți pricep nervozitatea:
Nu ți-a ajuns Securitatea?
M.C. Dinescu

Profesorul emerit de matematici Ion Grigore fusese închis doi ani la canalul Dumăre – Marea Neagră. Eu am fost doar urmărit din timpul facultății, numai că în dosarul ajuns la CNSAS scrie: “A făcut parte din organizația subversivă legionară OSTRR și a fost condamnat la 20 ani muncă silnică pentru infracțiune siguranța statului”.
Păcat că n-am avut cum să-mi cer drepturile de deținut politic!

Cred că AGONIA nu își va merita numele și va deveni în timp utilă celor care o folosesc. Mi-a făcut plăcere să discutăm. Nu voi mai putea continua, mai am puțin de viețuit. Să aveți spor!














.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!