O aripă moale și albă de înger mi-a vizitat într-o seară sufletul
Era prea pură atingerea-ți de catifea și inima tremura infiorată
De prea dulcele-ți surâs, de ochii prea albaștri și prea intenși
Te-am intrebat ce face sufletul de curând dus în lumea ta
Mi-ai spus că încă își caută locul, încă își vrea odihna
Am tăcut și am suspinat...

Spune-mi înger bun, am continuat, de ce oamenii uită să traiască
Și doar în clipa cea din urmă își aduc aminte ce frumoasa e viața
Și cât de mult ar trebui ea prețuită, zi de zi, noapte de noapte...
Frumosul chip mi-a surâs amarnic și mi-a zis cu voce lină
Pentru că în ultimul ceas ne aducem aminte că a fi viu e însăși firea
Am înțeles și am oftat...

Vezi tu, viața e minunată pentru zambetul de copil, pentru sărutul de îndrăgostiți
Pentru mâna întinsă unui prieten, pentru caldura unei îmbrățișări...
Puțini trăim pentru iubire, puțini iubim pentru simțire, puțini simțim că mai trăim
Uităm că viața e un fir de nisip într-un mare ocean, o clipă efemeră
Și ce rămâne-n urmă e amintirea: zâmbet, regret, neputință, vise, iluzii
Am învațat și am surâs...amar.