poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2217 .



Golgota
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Jasterian ]

2009-02-13  |     | 



Golgota

Am vrut să fug de tine, de suflet, de iubire,
De mine – visătorul… Am vrut să uit de toate
Și mi-am cioplit o cruce cu-a mea închipuire,
O cruce de tăcere și de singurătate.

Și am pornit pe drumul bătătorit de-un sfânt:
Aceiași spini pe frunte, același aspru drum.
Cu tălpile desculțe și pline de pământ,
Călcam pe vise-cioburi și prefăcute-n scrum.

Nu mai vedeam niciunde nici ființă și nici pom,
Durerile din glezne urcau până la tâmple,
Și-aș fi dorit, măcar, la umbra unui om,
Să-mi sting singurătatea ce sufletul mi-l umple!

Dar tot era pustiu și, cât vedeam cu ochiul,
Doar umbra crucii mele; ca într-un vis dantesc
Umbra fugea de mine, nemaigăsindu-și locul,
Căci umbrele de cruci doar umbre însoțesc.

Un strop de ploaie, Doamne, atât aș fi dorit,
Să-mi răcoresc, măcar, o rană de pe spate!
Și am simțit, deodată, că ruga s-a’mplinit,
Dar picurii, pe rană, lacrimi erau, sărate.

De nicăieri vreun sunet, nici cel mai mic ecou
Nu ajungea la mine și, de-un fior pătruns,
Am început să strig cu voce de cavou,
La crucea de pe mine, dar nici ea n-a răspuns!

Lăsa doar umbra lungă pe-ntinsele gorgane…
Eu mă-ntrebam mereu cât drum o să mai fie
Și răspundeau, din mine, fantome și morgane,
Fantasme-nchipuite în chip de nebunie.

Întruchipam, eu însumi, destinul cel mai trist,
În mine erau doruri cât mai dorește-un mort
Și pașii mei, nesiguri, călcau pe ochi de Christ,
Nici el să nu mai vadă ce fel de cruce port.

Și am ajuns pe culme. Cu sete am înfipt-o
În cea mai dură stâncă, să nu mai știu de ea;
De groază și urât, pe drum, nici n-am privit-o,
Atât de grea a fost această cruce-a mea!

Acum era mai bine, odihna părea dulce
Si, cum stăteam alături, epuizat total,
Am ridicat privirea și văd, în loc de cruce,
Făptura ta frumoasă, fixându-mă fatal.

Am înțeles atunci că ființa-mi ostenită
N-a dus cu ea nici ură și nici singurătate,
Ci doar pe tine - cruce - în mine răstignită,
Pe care o voi duce întru eternitate.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!