mă mișc precum un mesager secret
în aerul mort ostenit al sfîrșitului de zi

între timp marea își vedea de-ale ei
evadam într-o lume interzisă
fără lege mai murea cîte unul
cu bezna ei sărată putredă
cu același nisip și aproape aceeași oameni
cu anotimpurile care lepădau frunzele
pînă în noiembrie
frunze patetice roșii ca o hemoragie uriașă
simfonie de psalmi șoptiți
lîngă niște îngeri desperecheați

și nu era dragoste
ceea ce mi se întîmpla
era numai atingere
un fel sublim și trist de a mă iluziona

aici la marginea acestui tărîm
îmbrac fantoma geniului nostru
cu crimele noastre
și mizeria noastră omenească

vînat de o femeie cu plete
spunîndu-mi vorbe dulci mîntuitoare
am lăsat-o într-un tîrg oarecare
cunoscînd povestea
femeia avea o fierbințeală
era fatală pentru bărbații necopți

avea nevoie de zbor
cerea lingușeală
trăia într-o drojdie
un fel de mlaștină bolborosită

ceva creștea între noi
ca un mormînt
umbră de carne agresivă

călău și victimă
dormim împreună
despărțiți doar de o eroare...