Stând azi la ceas de taină cu propria-mi ființă,
M-am găsit reflectată-n chipul tău ca-ntr-o oglindă
De bună seamă dacă ma iubesc pe mine
Pe tine, eul meu, te-ating ușor în rime
M-am obișnuit să mă definesc în tot cu tine
Trecut-au anii... în suflet este tot dezordine
Pot ochii tăi de jar ca să mă domine?

De ce nu găsești tu de credință
Să-mi fugi din gânduri, atâta neputință...
M-am obișnuit cu tine... în fine
Doar tu-mi reflecți a mea imagine
Contează că-mi sădești incertitudine?
Sunt tu, ești eu dar oare cine...
Mă-ntreb ce-n inimă te mai reține?!

M-am obișnuit în suflet cu a ta prezență
Mai mult nu mă mai doare nici a ta absență
Ca unui zeu stă inima-mi să se închine
Ce mai conteză dacă la mine sau la tine
Oricum ni-s firile de emoții mult preapline
Dacă întrebi luna-stelele, pe-oricine...
Te-am iubit, încă o fac și azi și mâine...