Te văd pe țărm și mă gândesc că ești tu,cea unică.Chiar dacă nu te-aș cunoaște,tot aș ști că ești cea frumoasă și puternică,cea așteptată,suflet pur turnat de Dumnezeu în formă de femeie.
Și pentru că te cunosc,pictat pe un nisip de neșters de valurile verzi,albastre,alb înspumate,îți voi face acum portretul,în cuvinte ce nu își arată culoarea decât celor ce cred în dragoste.
Iau pensula și o înmoi în proza sentimentelor,trag tușe fine pe o pânză ce poate suporta iubirea.Pictez înverșunat,aprins de teama de a nu uita ceva.Cuvintele sunt peste tot,mă prind în mișcarea lor dezordonată.
Nu toate îmi trebuiesc.Le voi alege pe cele de dragoste,pentru conturul inimii tale,pe cele vesele pentru firea ta,pe cele triste pentru contrast și întrebările pe care trebuie să-și le pună cel ce îmi va privi/admira inspirația.Voi alege și cuvinte neutre și prozaice,aparent netrebuincioase.
După ce voi picta și voi scutura dupa mine bucăți de propoziții și fraze,mă voi da ușor înapoi și îți voi privi portretul,cu întrebarea subinteleasă dacă nu am uitat ceva.
Și văd din nou femeia frumoasă(să știi că se vede și sex appelul,nu l-am putut estompa),cea puternică și demnă de respect.Am surprins și mama tânără,bun camarad al unor copii răsfățați.Pretențiile tale de răutate nu se văd,probabil nu te cunoști prea bine.
Sufletul a ieșit ca o floare,desăvârșit.Culorile inocenței,sacrificiului,bunătății și iubirii sunt cele ce dau consistenta.
Ochii sunt vii,plini de viață și fac o pereche perfectă cu gropițele.Se vede femeia fericită din tine.
Lumina ce te învăluie este dată de frumusețea interioară.
Lângâ tine am pictat un pom,amândoi sunteți înțelepți și plini de roade.
Din vanitate am semnat tabloul deși fusese deja semnat cu iubire.