E liniște aici s-au terminat luptele
merg printre cruci care bifează viețile
plivesc în genunchi buruienile de pe mușuroi
și vorbesc singur
moartea e o cârtiță care sapă în oameni

în barca numelui am înotat către voi și nu m-ați văzut
m-a recunoscut bucuroasă femeia străzii fardată
v-am strigat: haidem prin parcuri unde stau pașii grămezi
să-i încărcăm pe plute și nu m-ați auzit
din sâmburii crăpați ai degetelor au încolțit
livezi pe care le-ați golit de poame
iar zidurile caselor m-au alungat cu bufnituri de pubele
v-am memorat chipurile în picături zburlite de vânt

și iată după luni de zile e iarăși marți

amintirea devine pământ înmuiat
prin care ajung la voi cu picioarele năclăite
când pereții se bat în capete și plafonul cedează
cel cu tencuiala vorbelor mai subțire
decât saliva care vă ungea mecanismele elocinței

deslușesc din tăcere decât găuri de flaut
și aștept norii să regurgiteze ploile
apoi voi ridica dopul chiuvetei oceanului planetar
atunci să vă văd fețele!