Mai întâi au apărut ei, toți prietenii pierduți
prin crâșme, corporații și cei uitați la răscuci
pe cea mai mare piatră din disperarea mea neagră făcuseră
un foc de tabără ca în copilărie, chipuri și mâini de ceară
se strângeau cu toții fără o vorbă: toți ceată în mine.

Ceva mai în spate și alta foarte departe : desigur, ele
cele două jumătăți ale întunericului, două aripi imense în trupul amintirii, primele mele iubite
și ele se strânseseră; ceată în mine.

Apoi au apărut corăbiile negre la care visasem toată copilăria
coborâseră pe țarm toate oștile de legendă
pe scuturile de bronz erau gravate toate gândurile unei vieți
acum mergeau ca un singur trup, și ele: ceată în mine.

știu, veți spune , prea de mult durează întâlnire
prea lungă defilarea cetelor ce așteaptă lumina marii zile.