Salcia mea…
Salcia mea dragă, uscățivă!
Oare câte frunze ți-au căzut?
Ciorile nu vor să numere,
Zboară lacome cu nucile-n cioc,
Zboară-n cerc deasupra mea,
Coboară-n plopul de lângă baltă
Se întorc la cuibul părăsit în vârf,
Mă întorc …
iau firele de păr rămase în vană,
Le arunc. Arunc țigările.

Salcia mea e mută,
Noiembrie îi vorbește în somn,
Și eu m-am îndrăgostit de vânt,
Mă ciufulește.
Părul meu răvășit mângâie,
Excită, sufocă, liniștește…
Sunt cheală.

Plâng frust, râd din tot stomacul
Sunt înconjurată de sordid
A fost fervoare, e sordid.
Peretele, geamul, buzele, verdele,
Totul e pătat.
Am pătat pleoapele cu sihăstrie,
Dorința mă pătează. Sunt murdară.
Mă murdăresc, caut pământ,
Pământul din care se hrănește salcia
Poate e chemarea telurică
Mă caută, mă înghite…
Salcia mea, îngroapă-mă!

În sfârșit…
Sunt cheală.