Câteodată visez îngerii dansând nebunește ,
Amintindu-mi că încă mă zbat între cifre și cer ,
Trimițându-mi glasul la școală ca pe un elev eminent ,
În locul scrisului depus în semn de amintire .

Câteodată (sau aproape întotdeauna) dorul de tine
Mă face să mă simt și singur și bătrân
Rezervându-mi fericirea trasă la indigo
Într-o dimineață înrămată într-un tablou prăfuit .

Câteodată visez îngerii alergând fericirea ,
Alergându-se unul pe altul ca și cum
Tinerețea s-ar interpreta în cuvinte ,
Indiferent dacă eu am rămas sau nu la fel de departe .

Câteodată(mai mereu) te strig ascultând
Ecoul unui prenume între patru pereți,
Scriindu-te cu lumină păstrată la rece ,
Amintindu-mi că eu încă n-am nimic de amintit .

Câteodată mi te imaginez ca pe un anotimp ,
Așa cum eu nu aș putea să fiu niciodată
Tremurând într-o propoziție de numai două cuvinte ,
Fără să pun vreodată punct între “eu” și “tu” .