mă strecor prin lumina difuză, obiecte mărunte
câțiva oameni, aplecați să le adune, descoperă împreună jocul
sau liniștea din care se desprinde o voce
le adulmecă inima

un pumn de emoții pe care le ascundem cu grijă când
pe margine li se imprimă un râs fals, o retragere în spatele palmelor
sunt fire care leagă ochii, simple imagini prinse între ele
așa cum își leagă copiii jurăminte, le pun bine în locuri secrete
le uită o vreme, dar urma lor se păstrează în iris

când se așteaptă mai puțin, când se pierd între nimicuri
își aduc aminte, visează niște pumni mici, un cross-my-heart
care se repetă la prima îndrăgostire, la ultima

știam că așa se va întâmpla, ne vom trezi brusc în mijlocul luminilor
cu mâinile împreunate
să apărăm ce avem de preț, un nimic al nostru nevăzut
nebăgat în seamă decât de copiii care se recunoșteau în el
ca într-o oglindă fumurie

și încercam să ne iubim până la încrucișarea din spatele inimii
fără să legăm jurăminte, fără să ne vorbim