Știi că astăzi aproape mi-e dor de tine ?
Nu am somn și mă zbat între astăzi și mâine.
Mi-a rămas gura văduvă de glas în lipsa ta
Așa că-ți spun tăcut la revedere, draga mea
Și te invit să îmi înmormânezi tăcerea,
Să mă lași să merg în gura goală pe trotuar
Fără să mă rușinez că îți strig numele desculț.
Știi cum arată un dor de tine abia trezit din somn ?
Îmbrăcat în pijamale colorate, Împingându-mi viața puțin mai departe de cer,
Purtându-te pe glas precum un diamant de tăcere.
Ce zici, nu ar fi frumos să înrămăm cuvântul „noi” ?...
Și să ne prindă dimineața îmbrățișându-și fiecare colțul de tablou…
Mi-au rămas ochii văduvi de imaginea ta
Lăsându-mă nevăzător de tine, orb de pașii tăi.
Astăzi îți plâng sărutul, văduvit de gura ta
Și îi citesc veșnica pomenire vieții de după zâmbetul tău.
Ai stat vreodată în ploaie, așa ca și cum nici nu ar ploua
Ci doar ți-ar spăla sufletul de gânduri,
Ca și cum ți-ar spăla trupul de mângăierea mea ?
Eu stau acum și te picur de sus în sinea gândului meu
Și te pun la uscat cuvinte nespuse…