suntem plini de alții
care rod în toate direcțiile
gesturile cu care ți-aș fi făcut loc
gesturile cu care n-ai fi ezitat să mă gâdili pe creier
în timp ce îmi arăți o dimineață
în care soarele nu îmi intră
ca un cactus în ochi

te întrebi ce rost are
încă o zi ca o dublă dintr-un film cu sfârșit memorabil
în care se tace cu genunchii la piept

nu plângem avem pumnii mici
e tot ce ne-a rămas din mâinile întinse din inimă

descleștăm degetele le întindem
apoi urmează scena în care cineva trântește ușa
exact peste ele
și scena se repetă
de data asta cu degetele chircite

aș vrea să fie mai simplu
să îmi vorbești toată noaptea despre oamenii care răstoarnă camioane de praf peste inima noastră
să îmi vorbești despre frică despre moarte despre realitate din nou
și înainte să îmi arăți ce gust are măduva lumii
să îmi oferi o dimineață ca o pungă