poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5220 .



one bullet \'till morning
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2008-08-20  |     | 



să te trezești dimineața să-ți scuturi degetele
ca un husky după o ploaie zdravănă
din degete să se prelingă apa să răsufli ușurat

ea e aici

să mergi săltat pe stradă să-ți spui într-o zi
strada asta o să poarte numele meu poate așa
vei rămîne aproape de oameni
unii te vor călca cu respect
alții vor merge împleticit nu contează
ești aproape de oameni îi simți respirînd
și asta te face mai bun

să te sui în trenuri de plastic
în gări aproape electrice să nu mai păstrezi decît
amorțeala din braț și căldura patului
cînd ea se ridică și deschide fereastra
preț de o clipă inima ți se strînge poate
o să plece și ea dar nu
ea se întoarce în locul ei
între piele și stern

*

mi-am dorit să trăiesc mult
să mă las de fumat
să împart cu ea zilele ca pe-o bucată de pîine
draga mea ia și mănîncă nu te prosti
intri în sesiune și ai nevoie
n-am înțeles nici acum de ce îmi dai mie zile mai multe
cînd eu sînt obișnuit să nu mănînc zile întregi
draga mea ai să cazi pe stradă
poate cineva cu mașină gri te va duce în trombă
la cel mai apropiat spital
iar eu nu voi ști


și-o să dorm ghemuit într-o stare de rău vecină cu voma
o să mă trezesc în aceeași stare vecină cu voma
colega de cameră o să-mi pună comprese
o să încerc să mă duc la servici
dar după primul pas o să cad și în cădere
o să trag după mine pămîntul

*

ea e aici

și ziua începe ca și cum ai învîrti cheile în contact
totul se mișcă
ea e aici între mușchi
și vertebre
totul se mișcă

*

să te trezești dimineața să-ți scuturi degetele
ca un miner după o explozie zdravănă
din degete să iasă mii de albine
și ele să fecundeze pămîntul
să ai un milion de copii și fiecare
să aibă un nume după lucruri mai importante
pe unul să-l cheme soare
pe altul străin
pe altul culoare

ea e aici și noaptea începe ca un tren
mai întîi lent apoi accelerează
pînă cînd simți că nu mai poți păstra nimic din ceea ce vezi
pînă cînd inima se lipește de oase ca un copil de trupul mamei

*




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!