Semnele au numărat tăcerea- visul cum se
strânge el din somn din întuneric, semnele
astea cum le port ca pe o cunună- întoarce-mi
spatele, răsucește-te negru, o urmă tot mai
subțire un punct tot mai mic, uitarea.
Mi-e frică să-mi iau toate lucrurile, să-mi port
totul departe, de fapt aici de fapt tot mai departe
- cu gustul ăsta pe limbă se șterge o mare parte
din lume.
Câteva minute o ploaie un păun risipit pe cer
Gărâna floarea soarelui se mișcă după umbră,
tu știi asta sau știi invers, tot mai departe mai
plat o barcă fără vâsle- cerul nemaipoemenit
de frumos, sunetele clipocite din goarnă,
catifeaua
- treci de semnele lor, fumul scrie și șterge, treci
de semne lor, fumul se leagă des.
Semnele au umplut tăcerea șirul de pleoape roșii
amurgul luat din singurătate, visul
- cum se strânge din pleava pământului.