E liniște-n noapte, sticlește pădurea
De-atâta lumină, parfumuri de jar
Se vând drept mătănii, născute aiurea
Din stele scăldate în colb selenar.

În haită, străfunduri de voci rătăcesc
Prin mii de sughițuri, copii se-agită
Ici-.colo icoanele vechi retrăiesc
Imagini de groază, crâmpeie de mită.

Degeaba mai marii încearcă iertare
Pământul se zbate, se zguduie greu,
Se surpă o casă, o alta dispare
O mamă bocește spre alt Dumnezeu.

E vuiet, lumina rămâne în urmă
Cel rău stăpânește, o parte de lume
În suflet renaște, instinctul de turmă
Cerșește-ndurare și zile mai bune.

Mefisto rămâne absent de la rugă
Vacarmul aprinde cristale, în iad,
Și viii și morții renunță la fugă
Când totul rămâne malefic de fad.

Căința dispare, în candelă para
Se stinge când omul se lasă sedus
Iar viața se pierde odată ce fiara
Încearcă a-l scoate din cărți pe Iisus.






Titu– 07.11.2004
Sorin Dimitrie Pană
-