Cheamă liftul și urcă la etajul doi al gândurilor mele.
Deși s-ar putea să te sperii când ai să vezi atâtea „tu” acolo.
„Tu”, secretara mea personală, „tu” femeia de serviciu
Care dă cu mopul după cuvintele lăsate în calea pașilor.
„Tu” directoarea firmei mele de administrat visuri,
„Tu”, fata cu ochelari de la biroul dinspre geam.
Hai, ia liftul, dar vezi să nu ajungi pe acoperiș !
S-ar putea să te sperii de mărimea noului nostru sediu.
I-am dat șpagă lui Dumnezeu ca să ne dea cerul în concesiune.
O să plătesc cam 25 de veșnicii pentru el,
Dar îți dai seama ?
În timpul care ne va mai rămâne de petrecut aici,
Vom avea propria noastră fabrică de nori, iar tu,
Te vei speria când vei păși pe acoperișul gândurilor mele
Și te vei vedea așezată la un birou din lemn masiv,
„Tu”, directoarea ideilor mele în formă de cer,
„Tu”, femeia de serviciu, care curăță soarele cu mopul,
Lăsând în urmă lună.