m-am băgat în așternut
și de-atuncea tot strănut
că se miră și nevasta
cum îi cade-n cap năpasta:

- ce te vaiți mă' sub cojoc
taie lemne pentru foc!
să faci baie la picioare
că din asta nu se moare;

pentru picul tău de tuse
plângi ca un copil că nu se
mai îndură ca să-ți scadă
fierbințeala de zăpadă

nu vrei leacuri, nici ventuze
și-ncarci lumea de acuze
că de gripă și lumbago
dacă iau pixul și trag o

linie, te scot dator:
pe tine toate te dor
cârtitor de când te știu
uite s-a făcut târziu

nu mai spune: soarta, soarta
ia-ți șuba, descuie poarta
adu o găleată două
cu apă, că dacă plouă

te apucă iar mutismul
și te plângi: reumatismul!
butelia ne e goală
singură îți spune: scoală
cu un ceai de sunătoare
te pun iarăși pe picioare!

și-am tăcut; ce să mai fac
bolii, ei să-i fiu pe plac?!
că eu unu-nchipuitul
mi-a luat tot piuitul

noroc că n-aveam și-o capră
să mă ceară la păscut
că-i smulgeam părul din barbă
poate-așa ar fi tăcut!

2 martie 2001

poezia face parte din Autoportret fără oglindă, 2005