cel mai bine este noaptea când închizi gura,
privești direct în stern și nimic nu se clintește.
recele vine întotdeauna vara,
toți nădușesc, își iau vacanță, pleacă în maldive,
se întind la soare, sporovăiesc,
dar urechile sunt astupate de tot ce arde acolo,
în boțul ăla de carne străină,
unde se împart nimicurile de întâmplările mari,
se adună mizerii.

tremuri imperceptibil, nestăpânit, vertebrele se tasează
fără să simți.
oricum nicio durere nu este mai amplă
decât părăsirea treptată, desprinderea grea
fibră-cu-fibră

și atunci îți iei și tu o vacanță în mijlocul vieții,
te așezi în mintea ta abătut, neliniștit,
prin stuful uscat joacă leapșa iubiri pierdute,
intri în joc,
celălalt nu vede cât de bine te-ai ascuns,
chiar dacă se face iar noapte
și prin memorie nu mai râd sperietorile de ciori.