Eu sunt la fel ca trestia înaltă
Băltăreață, aidoma ca ea.
Apa rădăcinile ne scaldă
Ne spală trup și lujer Dunărea.

Mă unduiesc flexibilă în mers
Și vântul trece-ades cu voluptate
Pe tâmple-mi pune cu subânțeles
Sărutul ei băltit cu bunătate.

Când furtunile se–ațin în curmeziș
E una cu nămolul trestia felină
Aruncă ochiul verde scurt, furiș
Să vadă vremea bună ce-o să vină.


Zvâcnește iute-n pleasnă șuierând
O clipă doar, șerpește-n înălțare
Mai verde și elastică-atunci când
Cu soarele vin umbre dansatoare !