Acum cobori,
până simți în nări gustul zborului,
ca o briză cu păsări sărate,
bleau transparent,
albastru deschis
bleau vert,
ultramarin-siniliu ca un smog...

încerci planarea
guguștiuc ce părăsește cuibul,
o creangă încercând să prindă în ghearele moi

apoi cazi risipit înăuntru
ca un șuvoi nisipiu de parcă
prin rotule îți curg omoplați și clavicule
nu știi de ce materia lăptoasăm a ochilor
o simți susurînd lîngă tălpile reci

uitate deșeuri,
albe moșteniri
memorii în lesă,
ce vor face eterne talazurile albe

poate e doar amintirea
spiralei ce coboară atunci când urcă,
desenând alga aceea
botezat cândva adn