Al singurătății trist cer
De-un nor tot e-ntunecat
Cu-n morman de grele aripi
Ce se zbat neîncetat...

Croncanit, fiori, infernul
Într-un dans în jur roiesc
Prins de focul neființei
Cușcă de oase îmi clădesc

Însă strig, mă zbat,iar urlu
Ca o inima de dor topită
Ce cu înalte aripi sfașie
Pieptul bietului indrăgostit

Tot mai greu m-apasă trupul
Infinitu-mi solitar pustiu
De-aș pluti acum pe Lethe
Oare liber eu aș fi ?