cu degetul arătând
înspre stele
dumnezeu s-a oprit lângă stâncă
răceala pietrei și haina
neagră de sus
i-au amintit că nu totul
este lumină

cu tălpile
înnecate în praf
dumnezeu s-a rezemat de gard
și nu mai putea să treacă
spre noi
așa a înțeles
că nu este în toți loc de iubire

cu cuvinte mari
cu tăceri prelungi
cu nașterile egale căderilor
dumnezeu a pleacat mai departe
lăsându-și pe drum
o grădină de cruci
spre pomenirea lui