Te iubesc, deși nu știu dacă exiști măcar,
Dacă ești acel suflet geamăn al meu
Sau cea pe care o știu dintr-o fotografie privită în vis.
Te înțeleg din semne, oricare ar fi acestea,
Te înțeleg ca pe o tăcere-puțin-mai-altfel decât oricare cuvânt al meu de culoare închisă.
Te iubesc pe ascuns, exact așa cum nu aș ști să te urăsc nicicând,
Deși nu știu dacă exiști măcar.
Mi te imaginez pe furiș,
Ca nu cumva să te sperie mersul meu de copil bătrân,
Amintindu-mi rareori de mine însumi ca de un pieton grăbind înspre nicăieri,
Ca de un suflet înjumătățit de singurătatea altora ;
Nu știu dacă să te inventez dintr-un sfert de cuvânt al meu,
Sau să te păstrez așa,
Imprimată pe fiecare milimetru de amintire
Pe care aș putea să o am despre tine sau cu tine,
Deși nu știu dacă exiști măcar.
Uneori îți scriu culoarea ochilor cu litere de tipar,
Îți desenez privirea rătăcind în gol,
Cântându-te în gând, gândindu-mă cântând,
Amintindu-mi de tine ca de sufletul meu geamăn,
De parcă te-aș cunoaște dintr-o zi ce urmează,
Deși nu știu dacă exiști măcar…