și am început să zăresc pulsul unei stele
pentru că vedeam cu adevărat ceea ce este viu
cum este fiire într-o matematică
și mă simțeam tânără de 120 de ani
când m-am simțit ca la 110 de ani
când m-am simțit ca la 100
când m-am simțit ca la 90
când mă simțisem ca la 80
când mă simțisem ca la 70 de ani
sau ca la 60 de ani
sau ca la 50
ca la 40
ca la 30
și ca la 20 de ani
când am vorbit pentru prima oară
cu steaua aceea
și i-am arătat pe ce pietre să pună piciorul
pentru a nu cădea în lume


(„aripile fluturelui băteau în spatele ochilor mei
aducându-mi răcoare și noapte dintr-o memorie deșertificată
pășind eu însămi în spatele unui ecran stins”)
și am început să zăresc cordonul acela ombilical
artera prin care coborau în mine toate extrasistolele
cu care steaua se refuza mineralului înviind
din sonoritatea unor semne de opium
care își eliberează prizoniera din somn
și o strecoară în textul deșteptat de matematică
rescris cu fascicule de lumină și vis
de o privire uimită tânără la 120 de ani
ca la 110 ani
ca la 100
sau la 90, la 80, 70, 60 sau la 50 de ani
sau ca la 40 de ani
ca la 30
și ca la 20
când toți fluturii se numesc pleoape și străjuiesc ochiul sec

Angela Furtună
1 mai 2008