agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4686 .



East Coker
poezie [ ]
V

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [T.S._Eliot ]

2008-04-29  |     |  Înscris în bibliotecă de Emil Iliescu



Iată-mă deci aici, în mijlocul drumului, după ce
am avut douăzeci de ani,
Douăzeci de ani risipiți cu dărnicie, anii lui
l'entre deux guerres - Încercând să învăț să mânuiesc cuvintele, și
fiecare încercare,
Fiind doar un nou început și o altfel de nereușită,
Pentru că înveți doar să îmbini
cuvintele cele mai potrivite
Pentru lucrurile despre care nu mai ai ce să spui,
Sau poți să spui ceva într-un chip în care nu mai
ești dispus s-o faci.
Astfel, orice încercare
Este un nou început, un raid în nearticulat,
Ca un echipament ponosit ce se zdrențuiește mereu,
În harababura totală a impreciziei simțirii,
Iscoade nedisciplinate ale emoției. Iar ceea ce este
de cucerit
Prin putere și supunere a fost deja descoperit,
Odată, sau de două ori, sau de mai multe ori,
de niște oameni pe care nu poți să speri
Că-i vei întrece - dar nu există nici un fel de
competiție -
Există doar lupta pentru cucerirea a ceea ce a fost
pierdut
Și pierdut și găsit iarăși și iarăși; iar acum, în
condițiile date,
Acest lucru pare neplăcut. Dar poate nu este
nici câștig, nici pierdere.
Pentru noi există numai încercarea. Restul nu ne
privește.
Acasă este acolo de unde omul începe. Cu cât
îmbătrânim,
Lumea devine mai stranie, șablonul tot mai
complicat,
A ceea ce e mort și a ceea ce trăiește. Nu clipa
intensă,
Izolată, fără înainte și după,
Ci o viață întreagă arzând în fiecare clipă
Și nu numai viața întreagă a unui om
Ci a tuturor lespezilor vechi care nu pot fi
descifrate.
Există un timp al serii sub lumina stelelor.
Un timp al serii la lumina lămpii.
(Seara cu albumul de fotografii),
Dragostea este de cele mai multe ori aproape
de ea însăși
Când, aici și acum, încetează să mai conteze.
Bătrânii ar trebui să fie exploratori
Nu contează dacă aici sau acolo.
Noi trebuie să fim calmi și să ne mișcăm calm
Cu o altă intensitate
Pentru o unire mai îndepărtată, pentru o comuniune
mai profundă.
Prin frigul întunecat și prin dezolarea pustie,
Vântul plânge, valul plânge, apele nesfârșite
Ale albatrosului și ale delfinului. În început îmi
știu sfârșitul.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!