De unde tunetul, de unde urgia? Ceasul
rău
își mână secundele. Dincolo-s eu.
De mi-aș putea vorbi numai o clipă...
Dincolo tună și îmi țin mâinile la urechi. N-au pereche
urechile mele.
S-au născut singure.
Mă sprijin de oase ca de niște pereți
răsturnați
peste oasele altora.
Hăul, răul...
Privește-mi gleznele strivite de chingi.
Nu e nimeni acolo. Bunicul cosește și afară miroase a fân.
Ce faci tu, dincolo, tu, cu coasa în mână?
De trei zile, tunetul rupe de la sâni laptele mamelor.
Și eu, cărând în brațe pântecu-mi sterp.
Îmi țin mâînile la urechi și mă sprijin
pe oase.

Cine cosește acolo?
Parcă miroase a fân.

Leg și dezleg, babă vrăjitoare, leg și dezleg.
Degeaba te uiți cu ură din gavanoasele tale,
sunt mai neagră ca tine în hruba mea. Sunt mai neagră
ca negrul pământului.
Îmi crestezi pe sân ceasul rău și te miri.
Râzi, babo, n-am fost niciodată frumoasă.
Trimite vorbă morților tăi
și mai lasă-i,
să se năruie tunetul.

***
Și măcar de-ai fi spus
că în beznă ceasul ticăie și mai aproape.

Pun semn și m-ascund în coasta părinților mei.

Nicio mână nu-mi ostoiește încheieturile încrâncenate de atâtea spaime
câte au fost,
câte vor mai veni,

ceasul rău își mână secundele.