poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2678 .



Dintre poeziile lui Valeriu Barbu (36)
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mioriþa Alba ]

2008-02-28  |     | 



februarie 2008

1. Cub

corzi, grifuri, cârlige
sunt
tălpile mele ca «înainte
de zile»
pretutindeni ape –
destinul s-a-ncâlcit
în primii nori
cad păsări aprinse
aripile în flăcări violet-aurii
arătându-mi calea

dintre cele șase uși
transparente
care cubic mă îmbracă
voi deschide – șovăi acum
neștiind-o – pe cea
dinspre iertare

să nu mă cauți
nici nu mă aștepta, iubito,
la vechiul pământ
_________________


2. Anume…

uger frumos norul acesta, uite
îmi pare adus anume…
cirezi albe mână vântul molcom
printre dealuri

mulg la înserare și beau –
sunt ușor acum ca o șoaptă
în binecuvântare
_________________


3. Vitralii promise

ferestre curate înseamnă uneori pură
singurătate

mă uit de vreun ceas
la o fotografie – este ca o fereastră

pari moartă
suspendată ca o muscă
pe o panglică lipicioasă atârnând
de tavan
nu respiri, nu ai miros
nu clipești – de fapt, nici eu aici
nu te enervezi – ca mine acum…

vai cât de singuri mai suntem…

O, cum vom face noi
curând
ample, vii și luminoase vitralii…
ascunzând toate fotografiile
într-o cutie de pantofi
– probabil a pantofilor roși așteptând
_________________


4. Mai sus

repetarea erorilor vine cumva
din rutină
m-am săturat
tot reîncărcându-mă, cel puțin
acum ultima oară, câtă risipă…
nici de data asta n-am reușit
să mă ridic mai sus
de rădăcina ierbii ostile
am ochii uscați, arși în setea
de lumină
_________________


5. Din ce în ce mai limpede

toate
câte mi se întâmplă
nu sunt incidențe, au trecut
mii de fulgere prin secunda mea
nu m-am ars
au trecut mii de vehicule la un pas
nu m-au strivit…

răstălmăcind cauze, efecte, receptori
căutând sensibilitățile mele cele mai profunde –
în afară de un strop
de iubire –
n-am găsit decât frici
multiplicându-se continuu,
sunt incubatorul lor preferat…

altfel, îmi pare din ce în ce mai limpede
că este cineva
aproape nevăzut care
mă duce de mână, mă trece strada
ca pe un copil
_________________


6. Trista paiață

normal
cuțitul costă
mai mult ca pâinea
doar acul este
mai ieftin decât haina!
Cât a cheltuit umanitatea
pentru iertare, prietenie
iubire?
A zidit altare
reci, jilave, semiobscure…

tot aurul lumii stă în cuțite
în spectacolul mânuirii acestora
în tehnologii
menite
să ne apere de haos vaccinându-l…;
în rame și cruci

ere comerciale, normal, costă mai mult
un glonț mic cât o lacrimă
decât o linguriță
copiilor flămânzi –
alegem ce-i mai scump pentru noi
nu-i așa!!!
_________________


7. Nemăsurata durere

poate că suntem pe
o direcție greșită
înduioșându-ne sau
speriindu-ne de Moarte, de risipa
sângelui mustind în țărână
vai, era atât de roșu, de cald…
suntem patetici ținând cu dinții
de lucruri, limite, reguli, prejudecăți…
– Nu insinuez ca alternativă anarhia
ci percepția
altfel
a lui «înăuntru – înafară»
viața în această rană enormă –
viața de apoi, zugrăvită eronat deseori,
«normal – paranormal» iată
vă chem să-mi spuneți: par anormal (!) crezând
că sublimul
nu-l vom atinge niciodată
cu simțuri din carne?!
cine mă pune să-l caut?!

durerile reale, vii sunt, dar
și dureri reflex condiționat, sugerate
simbolice, închipuite, asociative: a murit
mama
musai plâng… uite-l nu plânge!!!

……………………………

am o durere mult mai mare
decât plânsul lumii
decât morțile voastre
decât morțile mele egoiste, pompoase
dincolo de capcana de cristal
dincolo de violet-auriu…
sufletul simte – nu știu cum, dar
simte
sublimul
și-mi provoacă durere nemăsurată neputința
de a-l atinge
de a mă îneca definitiv acolo
_________________

Barbu Valeriu
str. Traian 252,
cod. 800186,
Penitenciar, Galați

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!