De ce plângi tu, înger scump…
Aripile nu-ți mai ajung
Să-mplinești Raiul cu ele
Și să frângi mii de zăbrele…

Îngerul, cu privirea-i lacrimă
Mi-a vorbit cu patimă
Și-am citit pe chipu-i livid
Flăcări ce nu se mai aprind:

Iubesc ce nimeni nu înțelege,
Nu pot trăi, nu pot alege,
Voi a muri, Cerul nu mă lasă,
Durere… nimănui nu-i pasă.

Lumea ei când o ating,
Doamne, cât îmi e de frig;
O dată voi s-o mai văd, frumoasă,
A chinului meu s-o fac mireasă.

Chiar de voi arde în flăcări, învins
Nu pot ucide acest vis…
Așa-mi spunea, plecându-și capul,
Cu gând spre Cer, îndepărtatul…

Of, înger, de ce mai revii
Să cânți pe strunele pustii
Iluzii de viață și de dor,
Ce într-o altă lume, mor.

Nici soarele nu mai răsare
De când iubești o muritoare;
Nici ape repezi nu zâmbesc,
Ci stau ascunse și jelesc.

În lațul negurei te-ai prins,
Râvnind la fructul interzis…