Tradiții strămoșești mă leagă de Moldova,
Cu sufletul legat, de-acolo îmi trag slova,
Dorul mă chinuiește amar ca un pelin,
Călcând pământul sacru la viață îmi revin.

Meleagul de-inceput, emoții îmi provoacă,
Caldă nostalgie puternic mă încearcă,
Destinul și necazul în lume m-a mânat,
Oriunde m-a dus soarta, eu capul n-am plecat.

Oameni deschiși și sinceri, cu graiul apăsat,
Regăsesc în permanență în oraș și-n sat,
Zbătându-se să înfrunte diverse umilinți,
Știind că neputința n-aduce biruinți.

Prin sufletele blînde vor depăși necazuri,
Cu izvor de lacrimi își vor spăla obrazuri,
Nu iau viața în glumă și o trăiesc deplin,
Știu cântecul să-îmbine,cu un pahar cu vin.

Tristețea și suspinul au strâns și au răbdat,
Lîngă neamuri se adună, se întorc în sat,
Revin printre amintiri la fiecare pas,
Ce pe pământul negru în urmă le-au rămas.

Privesc tainic spre bătrâni,ce s-or topi curând,
Peste povara de-amintiri,calcă lăcrimând,
Prin ramuri strămoșești, amprente-or să existe,
Zvîcnind spre viitor cînd vesele, cînd triste.