Într-un parc din București,
Sub ghirlande pitorești
De scaieți mari și uscați,
Stă un câine supărat
Că de două zile-ncoace
Scurma-ntr-una, fără pace
După osul lui de rață
Care nu e de găsit...

Unde oare l-a pitit?
Și de ce a sa mustață
Nu mai simte-aroma lui?!
"- Osule te-ai prăpădit!
Și să-mi pun eu pofta-n cui,
Când pe el mai rămăsese
O bucată de cărniță,
Când azi-noapte îl visasem
Cum fierbea în tocăniță?!"

E furtună, vijelie... sau e un război atomic?
Când auzi burta cum sună
Strângi stomacul tragi-comic,
Te îndoi și te gândești:
"- Of, ce viață-n București!
Mă vedeam ducând în coadă
Colăcei, covrigi, plăcinte
Sau păzind o curte largă
Cu porți mari și aurite!

Acum nu mi-aș mai dori
Decât ca-ntr-o altă viață
De folos mai mult de-aș fi:
Pe un pat de portocale
Trupul unui pui de rață!"