Din jur pereții mă doboară,
Iar clopotele nu mai bat
Neliniștea de-a-ntâia oară
În câțiva ani s-a transformat.

Pășesc pe cuie ruginite,
Iar oasele îmi sângerează
De-atâtea ori au fost rănite...
Mintea nu le mai controlează.

Sunt clipe...nopți și zile
în care nu mă regăsesc.
Când gândurile vin cu miile,
Încet simt că mă prăbușesc.

Dar când răsună clopotele
din nou la viață mă trezesc.
Mi se ascut iar simțurile
și încetez să mai gândesc.

Aroma nopților de vară
îmi amintește ne-ncetat
De viata mea odinioară
Ce-a exista a încetat.