cafeaua trece prin mine
și umbra ta spre baie

obrazul ți-e viu
după schimbul limfatic de vise

vise mute ca o membrană
peste vitrina cu trofee

acum e momentul
să-ți spun vorbe fosforescente
dintr-un țipăt de trup vechi
un snop de flăcări căzute dincolo de tine

o piatră rece tălmăcind
zîmbetul forțat al femeii

cînd n-o să mai fie nimeni
să se intereseze de ea
această imagine va muri

va rămîne doar un zvon
prin trupul tău ars de un acid
împrăștiind o urmă fetidă
de gînduri ascunse

vorbim din ce în ce mai puțin
tot mai însingurați
umbre solidificate
detalii de decor

și atît