poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2573 .



bollywood is not a dream
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2007-10-24  |     | 



astăzi m-am înconjurat de lucruri perfecte
o tăcere perfectă și o tristețe la fel
un frig perfect
o cameră perfect ascuțită
a perfect glass of wine

ar mai trebui femeia perfectă dar
femeia perfectă îmi spune că vrea un bărbat lîngă ea
nu la cîteva lumi distanță și că trebuie să privim toată situația
cu maturitate perfectă ea locuiește într-un scrînciob
și cunoaște mulți bărbați importanți

cioc-cioc azi las pe mulți să intre
nu că ar conta ceea ce spun toți îmi vor binele toți îmi spun
să apreciez sinceritatea dar asta își are și ea timpul ei
acum e doar o formă brutală de a nu spune nimic

si tu adina ce mai faci tremur nu există păstori care să te conducă
la apă vie nici valea morții nici frică
nu există epitaf atît de încăpător să acopere rușinea unui bărbat în sicriu

pentru fiecare cameră de cămin unde te întorci după ce ai făcut duș rece
putem presupune că există o cameră unde stai în mînecă scurtă
și poți discuta despre faptul că ai lăsa bărbații să te înșele pentru că
asta înseamnă că nu ești iubită destul
despre faptul că fidelitatea e ca un concurs cine stă mai mult
cu ochii holbați pe aceeași femeie iar eu sunt campionul
de anul trecut de acum doi ani și probabil de anul acesta

am putea face ca în filmele indiene să ne promită părinții unul altuia de mici
dar niciunul din noi nu mai crede
mai bine să ne întîlnim la o tarabă cu pîine tu dai cu rișca peste mine
în semn de regret mă inviți la petrecerea tatălui tău
rîdem cu poftă avem în piele un loc secret însemnat cu fier înroșit
pe vremea cînd eram oamenii altora eu îți arăt semnul meu tu pe al tău
și cina de taină e gata ni se jură iubire veșnică pentru cîteva nopți

aștept să se facă ziuă neoanele se sting rînd pe rînd
se duc în locul unde se odihnesc toate lucrurile stinse
după cum vezi am răspuns la toate întrebările mai puțin una
de ce alegem oamenii de la capătul lumii cînd oamenii făcuți pentru noi
sunt chiar sub ochii noștri

*

ioana învață acum portugheză așa o să înțeleagă tango-ul acesta
îi spun că e bine nu ne propunem lucruri mărețe
să răsturnăm lumea să ne regăsim frații pierduți ori să vindecăm cancerul
lucrurile mari vin de la sine atunci noi să fim oameni
pînă la capăt

ne înconjurăm cu lucruri perfecte
perfect haotice
perfect depresive
femeia perfectă îmi spune că prostiile mele nu o interesează
și să-i dau înapoi timpul pierdut visele amaneturile
îmi spune că am treizeci și e nasol pleacă să caute eroul
care o va face eroină nu-i nimic draga mea
e dreptul fiecăruia de a nu înțelege că fiecare erou are o eroină doar pentru decor
ăia micii aplaudă nu eroina ci sînii ei

iată-ne așadar adina într-o încremenire total nefondată
inventăm lumi inventăm nume inventăm oameni
cam tîrziu pentru prieteni imaginari
dar vine un moment în care te saturi realitatea îți umple mațele
ți le perforează vomiți cheaguri vezi negru în fața ochilor
te întrebi de ce nu i-ai lăsat să moară atunci cînd
de ce nu ai plecat atunci cînd
preț de o clipă îți dorești să li se întîmple ceva cumplit îți dai peste gură
dar gîndurile astea vin mai violent de data asta justificate

iată-ne așadar cu scenariul în mînă în acest bollywood zilnic
pe lîngă noi trec bărbați bine ori femei voluptoase
e bine adina cît putem rîde inventăm din mers
eu sunt brutarul și tu coafeza
orașul se umple de bucurie lumea dansează pe străzi
oamenii care au fost importanți pentru noi se unesc
avînd binecuvîntarea lui krishna




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!