poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1313 .



Plângerea maestrului plastograf
poezie [ ]
„…Visez adesea Hotelul Delfin … Acolo cineva plânge. Plânge pentru mine …” (Haruki Murakami, Dans, dans, dans)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pericle ]

2007-10-21  |     | 



Prima arătare: unde se arată mâna care scrie

Vederi

Vedere de aproape a lui Dumnezeu la început a fost cuvântul
Vedere îndepărtată la sfârșit a fost copia

Geometrii

Triunghi: se cere a se defini Cuvântul
Pătrat: se cere a se defini copia

Definiții

Definiții inițiale în Triunghi

Homer, Odiseea
Septuaginta
Lucretius, De rerum natura

Vederi, geometrii, definiții

Vedere de aproape

Hohot homeric homeopatic zburdalnic celest
se-ngemănează-n adevăr cu doar minciuna
el unul, ea una, în începuturi prin incest
cu literele, lacrimi se-nvălmășesc într-una

Vedere de departe

Sărac prin gând, chiar creatoru-i gol
și-n falduri preabogate cel veșmântat e gol
ce gol în veșnicie preaplinul fermentează
iluzii, falsități, Maestrul Plastograf creează

Definiții finale în triunghi

Haruki Murakami, Dans, dans, dans
Iris Murdoch, Marea, marea
Alberto Vasquez Figueroa, Iguana

Vedere de aproape

Dincolo de începuturi stau scrise plebee
împreună cu Yahve, stau gânduri atee
niciodată nu va fi scutit scrisul sacru
de litera dulce pentru care totul e acru

Vedere de departe

Nepăsătoare spusele scrise, oricum ar fi
trec prin cenzură nu așteaptă-n chilii
aprobarea dictată-n gândul fățarnic
toate spusele scrise au un aer zadarnic

contacte persistente cu cei ce scriu cu mâna
mulți pe întinderea finită a alfabetului, ideogramelor, hieroglifelor, pictogramelor
mulți pe întinderea finită a limbilor

un Turn Babel cuminecătură a literelor


A doua arătare: unde se ascultă hohotul sarcastic
al lui Guttenberg în timp ce literele cad împărtășite cu plumb

hm! era aproape de prânz și Guttenberg încă nu descoperise tiparul
hohotul său de om nebănuitor răsuna fără grija zilei de mâine
sarcasmul său era mai mult afișat decât real
(și totuși prânzul se apropia)
hohotul său sarcastic era mai puternic

Rolul sarcasmului hohotit în apariția tiparului

mâna se-nchide boboc peste pană, cerneală, hârtie
e-o floare de noapte mâna ce scrie fără să știe
pentru ce, pentru cine, în cine știe ce scriptorum
litere-hohot reproduc sarcasme în forum

veni prânzul-tipar-sarcasm-hohot-Guttenberg

Incantație

Guttenberg, Guttenberg,
în presa ta toate gândurile merg
apăsate de aspra splendoare
a tuturor cărților viitoare
Guttenberg, Guttenberg
lasă-mă cerneala să îți șterg
lasă-mă-n litera ta plumbuită
glonte să fiu în cartea ta neasemuită

trecuse prânzul și Guttenberg era uimit
hohotele sale sarcastice scăzuseră în intensitate până la șoapta hârtiei oftate sub litera mobilă

el vorbea
(a se citi sotto voce)

am creat impenetrabilul scut, arma ofensiv-a armurii cuvânt
mi-am pierdut imperturbabilul chip și-am dat îndoielii avânt
dincolo de mâini, dincolo de pene, stau cele 46 de rânduri
printre ele alene viitorul te-ndeamnă să-ți îndrepți cele gânduri

spre seară Guttenberg începuse a plânge


A treia arătare: în care se arată indirect
Maestrul Plastograf

Donația lui Constantin
document latin folosit timp de secole pentru a justifica puterea papilor, descrie cum Constantin cel Mare și-a cedat drepturile papei Sylvestru I
anul scrierii ar fi 760, falsul a fost denunțat în 1440

Thomas Chatterton
tânărul Chatterton a dat drept medievale 12 poeme care îi aparțineau lui
în 1769 a publicat aceste poeme dându-le drept creații ale secolului al XV-lea
falsul descoperit autorul s-a sinucis înainte de a împlini 18 ani

Bardul Ossian
James Macpherson publică în 1760 fragmente din creația bardului Ossian
pe care le-ar fi tradus din gaelică
la sfîrșitul secolului al XIX-lea acestea au fost definitive declarate invenții


Protocoalele Înțelepților Sionului
Protocoalele detaliază planurile amănunțite ale unei
conspirații evreiești pentru preluarea stăpânirii asupra lumi
Protocoalele au fost probabil fabricate în 1905

Fragments: Memories of a Childhood (1939-1948)
Binjamin Wilkomirski publică în 1995 date despre
situația copiilor în lagărele de concentrare din Polonia.
În 1999 se dovedește că aceste istorii reale au fost inventate

Ziua după Roswell
Colonelul în retragere Philip Corso a declarat în cartea sa publicată în 1997 că la Roswell a fost descoperită tehnologie extraterestră
mărturie a fost modificată ulterior

Jurnalele lui Hitler
În 1983 în magazinele germane apăreau 62 de volume conținând jurnalele lui Hitler
Istoricii Hugh Trevor și David Irving au expus anacronismele existente și neconcordanțele istorice documentul fiind un fals


Ultima arătare: în care se arată
plângerea Maestrului Plastograf, întrebarea și finalul

Undeva în hotelul realității umane, cineva plânge
un sânge prin sfetnicul său suspină și litera-mi frânge
sunt eu sau Maestrul prefăcutelor, amăgitelor spuse
plâng eu sau buiestrul pegasului înșeală iluzii opuse

se întrebau de unde vine acel plâns
cine plânge în întuneric

litere false
cuvinte false
cărți false
conștiințe false
pretutindeni falsul e rege neîncoronat al iluziei

Plângerea Maestrului Plastograf

„…oameni, pretutindeni oameni falși, lumini false, minciuni false, adevăruri false, zei falși, bani falși, sentimente false, poezii false …”

prin penele albe ce negre-n lumina căzută apar
hotărâsem odată, ab initio rerum, doar eu fals să fiu
să stârpesc adevărul, să mă nasc ca un fiu
plastograf al neantului cer, ce-a creat să repar

ce aș putea în continuare falsifica?
unde sunt adevărurile de falsificat?
unde sunt literele de falsificat?
iubirile
urile
bucuriile
femeia
cuvintele
actele de identificare
cântecele
credința
totul totul
nimic

Întrebare

vom dispărea încet în false teorii?
vom dispărea încet în falsa înserare?
vom dispărea prin falsa întrebare?
vom dispărea perpetuu în false aporii?

Finalul

Definiții finale în pătrat

Vedere de departe

nu plâng copia ce-ndeamnă adevărul să trăiască
mă bucur nespus de credința-mi atee deși știu că e iască
copii peste copii, pretutindeni totu-i falsitate neroadă
cum îndrăznesc, cum pot oare falsuri mintea să-mi roadă?

„…Visez adesea Hotelul Delfin…Acolo cineva plânge…”

e un fals hotel
cu un fals plastograf

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!