Trandafiri albi. Roșii. Galbeni.
Trandafiri de toate mărimile.
Trandafiri. Trandafiri. Trandafiri.
Mulți trandafiri.
Neînflorind niciodată unii,
alții, de prea multe ori.
Miros de candoare și libertate.
Trandafiri îmbobociți.
Trandafiri înfloriți.
Trandafiri uscați.
Mereu e același ciclu.

Totul mi se trage de la trandafiri...

Am degetele boante,
de la prea multă mutilare
de trandafiri.

Azi am tăiat ultimul lăstar.
Nu îmi mai simt degetele.
Au început să se subțieze
și să se usuce -
frunze umane căzute
la început de toamnă.
Săracul meu trandafir...
s-a săturat și el să simtă
fiecare rămurea cum o tai
- prin degete mă trec fiori de durere.

Of... abia aștept din nou primăvara...
mă duc și la biserică
și dau și pomană la săraci...
doar să îmi crească
din nou
degetele la mâini
ca în fiecare primăvară
- neliniște inexplicabilă
când mă apropii cu foarfeca de ei.

Ciclu vegetal normal
de creștere și cădere a degetelor.

Și mă gândesc...
Oare cum ar fi dacă aș înflori...


(Poezie inspirată de povestirea cu același nume, cuprinsă în volumul "dincolo" de George Arhip.)