e devreme și-n ojt încă muzele dorm;
doar el, cerșetorul, cere un leu și mi-e jenă
că n-am să-i dau decât gânduri…
e deja de-al casei și uneori mi-e frică
când văd că întârzie ritualul…
e orb și mi-e teamă să nu-mi
ceară vedere. N-am de unde să-i dau
nici un leu, nici vedere, doar gânduri…
și-aprinde o țigară, trage un fum
și începe textul ce-i vine turnat ca o mănușă:
… „sunt orb și sunt singur. Nevasta m-a lăsat
cu cinci copii mici, dar nu beau. Dorm pe unde
pot, dar nu beau, domnule, serios nu beau!
Mi-e foame, uneori mi-e și sete și nu am
bani… dați-mi un leu, domnule, vă rog… ”
Nu plânge niciodată, însă dac-ar putea
ar plânge… orbii nu plâng… însă pot râde…
Nu râde niciodată, însă dac-ar putea
ar râde… cerșetorii nu râd…

e târziu și-n ojt muzele se duc la culcare;
doar sufletul meu, singur, cere îndurare…