Să spun, sau să nu, să știu, sau să nu, să simt sau
să cânt. Toate aceste le spun, le știu și le simt.Toate au
aceeași tragică schimbare: între refuz și acceptare, e-o mare
de aspre deziluzii. Zăluzii inși iubirea să-și presare,

peste învinse zile, peste nopți, peste file și peste amiezi.
Dar nu spun, dar nu știu și nu simt cum înmiezi
centrul ființei tale, acel alb, acel dalb înmurgit gângurit,
de fecioară preaplină și de lină schimbare, iubirea-i un rit

peste fade veșminte, dincolo de timp, dincolo de moarte. Noi
ne-ntoarcem, soarta se-ntoarce de infinite măsuri peste doi
oameni ce simt, dar nu știu și nu spun, refuzul e dat,
întotdeauna facilă e spusa unui absolut refuz imediat.

Timpul nu-mi acordă răgaz să te iubesc. Timpul mă fură.
Împreună încolăciți printre gânduri, iubirii copii să-i fim, fără ură.